Electrogrup, partenerul FC Universitatea Cluj pentru următoarele 3 sezoane

Parteneriatul dintre compania clujeană Electrogrup, lider în domeniul construcţiei de infrastructură, şi cea mai iubită echipă din Transilvania, se întinde pe următoarele trei sezoane având ca scop susţinerea FC Universitatea Cluj.

 

Prin tradiţia care o leagă de istoria oraşului şi a Transilvaniei, prin cei peste 1.000 de membri cotizanţi, prin cele şase universităţi clujene care sunt membri fondatori ai clubului, FC Universitatea Cluj este echipa întregii comunităţi clujene.

 

De 20 de ani, Electrogrup contribuie la modernizarea societăţii şi la crearea unei comunităţi durabile pentru generaţiile viitoare, construind infrastructură în domeniul telecomunicaţiilor, energetic şi al construcţiilor civile.

 

Împreună, Electrogrup şi FC Universitatea Cluj îşi propun să ofere clujenilor noi motive de mândrie.

 

Promovarea tradiţiei, susţinerea performanţei, calitatea şi profesionalismul stau la baza acestui parteneriat prin care valorile transilvanene sunt recunoscute şi îmbrăţişate la nivel naţional.

 

Împreună suntem „U”!