Aproape 30 de manageri şi antreprenori încep cursurile programului EMBA University of Hull din Cluj-Napoca
A cincea generație de cursanți începe programul EMBA University of Hull, singura şcoală de business 100% britanică din Cluj-Napoca. Startul cursurilor este în 7 februarie a.c., cu modulul Induction, susținut de Dr. Nicholas Snowden, director MBA în cadrul University of Hull al acestui EMBA.
Cei aproape 30 de manageri şi antreprenori care vor studia la EMBA lucrează în domenii precum: financiar-bancar, IT&C, energie, dezvoltare imobiliară, comerț online, inginerie, consultanță, tehnică medicală, construcții, industria alimentară etc. și provin din România și din alte țări. Media de vârstă a acestora este 33 de ani, iar cea a anilor de experiență în management, de 8 ani. Doi dintre cursanți sunt bursieri, aceştia obținând burse integrale, fiecare a câte 15.000 euro, oferite de trei dintre partenerii fondatori ai şcolii de business, Banca Transilvania, Electrogrup şi SIF Moldova.
Dr.Andrew Taylor, director EMBA University of Hull din Cluj-Napoca, declară: Anul acesta aniversăm 5 ani de la lansarea programului de EMBA, perioadă în care peste 100 de studenți au urmat cursurile școlii noastre de business. Am reușit să atragem persoane extrem de talentate care activează în companii care produc impact și valoare pe piața din România și nu numai. Studenții noștri s-au afirmat și poziționat în scurt timp în rândul celor mai performante grupe de EMBA cu care lucrăm la nivel mondial. Acest succes se datorează într-o mare măsură colaborării și implicării mediului de afaceri din Cluj și a comunității academice în construirea unui parteneriat solid. Dorim să consolidăm și să dezvoltăm acest parteneriat în anii care vin.
Începând cu acest an, EMBA University of Hull din Cluj-Napoca oferă posibilitatea de a urma una dintre cele două specializări, General EMBA şi Tech EMBA. Modulele cuprind cursuri despre management general, mediul internațional de afaceri, consultanță, managementul proiectelor și economie, respectiv despre managementul infrastructurii, securitate cibernetică, managementul sistemelor software şi inovație.
EMBA-ul are dublă acreditare internaţională: MBA (The Association of MBAs) şi AACSB (The Association to Advance Collegiate Schools of Business). Cursurile se desfăşoară pe parcursul a doi ani şi sunt susținute de profesori britanici de la University of Hull.
Școala de business din Cluj-Napoca a fost lansată în 2015 de University of Hull din Marea Britanie, Universitatea Babeş-Bolyai, Banca Transilvania și Electrogrup. Transilvania Executive Education, organizația care derulează programul în România, este sprijinită în acest demers de Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC), Camera de Comerț Româno-Olandeză (NRCC), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și de Emerson.
Transilvania Executive Education