Netcity Telecom continuă extinderea rețelei subterane pentru fibră optică a Municipiului București cu o finanțare privată de peste 30 milioane de euro

Netcity Telecom a semnat pe data de 19 aprilie 2018 majorarea facilității de credit de tip club loan in valoare de 36 millione euro cu o noua facilitate , în valoare de 10 milioane euro, cu un sindicat de banci format din – Banca Comercială Română și BRD Groupe Societe Generale. Facilitatea de credit va fi utilizată de companie pentru suplimentarea celor peste 20 milioane de euro deja alocați din fonduri proprii pentru continuarea lucrărilor de extindere a infrastructurii subterane de fibră optică în următorii 3 ani. Astfel, Netcity Telecom estimează că, până în 2020, investiția privată va depăși 70 milioane de euro. Lungimea rețelei urmează astfel să se dubleze, la peste 1.800 km, continuând ulterior să crească în fiecare an, în funcție de necesitățile Capitalei. Datorită extinderi rețelei, veniturile Primăriei Municipiului București rezultate din redevența plătită de operatorul Netcity Telecom se vor dubla, până la peste 2 milioane de euro pe an.

Netcity Telecom este operatorul rețelei Netcity, fiind responsabil cu finantarea integrala, realizarea și operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în anul 2008 cu Primăria Municipiului București pentru o perioadă de 49 de ani, cu o redevență anuală de 12% din venituri.

Acest parteneriat reprezintă un pas important în asigurarea liniei complete de finanțare necesare pentru planurile de extindere a rețelei Netcity în următorii 3 ani și reconfirmă angajamentul nostru de a asigura pe termen lung o infrastructură telecom adecvată nevoilor și așteptărilor pe care le au locuitorii Capitalei. În același timp, este un semn de încredere din partea instituțiilor bancare în ceea ce privește strategia companiei”, a arătat Adrian Răcășan, Chief Executive Officer, Netcity Telecom, după semnarea acordului de finanțare.

Extinderea rețelei va crește numărul de străzi ale căror rețele de cabluri aeriene de telecomunicații vor fi migrate în subteran. Această acțiune va contribui la creșterea calității serviciilor de telecomunicații, asigurarea suportului de infrastructură pentru serviciile de tip smart-city, reducerea riscurilor de accidente cauzate de amplasarea ilegală și haotică a cablurilor și îmbunătățirea generală a aspectului urban.

Netcity mulțumește bucureștenilor pentru răbdarea și susținerea pe care au arătat-o pe toată durata lucrărilor de construcție a rețelei.

Despre Netcity Telecom

Netcity Telecom a fost preluată integral în februarie 2017 de catre operatorul de telecomunicatii Direct One S.A., ambele companii făcând parte din holding-ul Electrogrup Infrastructure S.A., care a fost înființat în decembrie 2017.

Despre BCR

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România. BCR este banca Nr.1 în România după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

Despre BRD

BRD – Groupe Société Générale are 2,33 milioane de clienţi activi şi operează o reţea de 760 de unităţi. BRD ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,3 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 28 800 POS-uri şi mai mult de 1 500 ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la finalul anului 2017, de 53,5 mld RON.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 145 000 de angajaţi în 66 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie:

  • Retail banking în Franţa
  • Retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări
  • Corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori.